Amintirile devin cumplite în momentul în care se amestecă. Mi se pare dureroasă dar suportabilă prezența unei singure amintiri în conștiință. Amestecul amintirilor, însă, mi se pare amețitor, nu atât prin ele însele, ci prin infinitatea vieților posibile...Acest hău mă înspăimântă, mă scoate din minți de câte ori mi se deschide. Poate acesta va fi cel mai mare regret al meu...că nu pot trăi, nu pot epuiza decât o singură variantă a vieții, întotdeauna și pentru totdeauna NUMAI UNA...Amintirea nu e periculoasă pentru că îmi aduce în minte viața mea, ci pentru că mă face să mă gândesc la celelalte vieți...Viețile mele ? Nu. Atunci ale cui ???..."Îmi este dor de ce-ar fi fost" (Așa îmi spunea Nicu Ciocan demult, într-o plimbare, trecând pe lângă biserica de la intersecția 11 Iunie cu Regina Maria; eram amândoi, ca oricând în viețile noastre, într-o intersecție...) Îmi este dor de toate viețile, de a mea (de trecutul, dar și de viitorul ei...) și de celelalte...
Un sentiment asemanator am trait astazi, insa legat de timp…o dorinta uriasa de a unifica toate perioadele istorice, de a ma regasi in toate ca apoi, toate sa devina una singura si sa scap astfel de aceasta stare de melancolie cum ca nu mi-am regasit inca timpul si spatiul. Acest hau, aceasta infinitate de posibilitati si vieti paralele ma sufoca si pe mine cand rediscut parca aceleasi probleme, mereu, aceleasi stari , chiar si in muzica, aceleasi idealuri, aceleasi deceptii, insa subiectul difera…de aceea nimic nu e penibil, nimic nu e exagerat, totul depinde probabil de nevoia subiectului de a resimti o anumita stare….si aici insa incerc sa imi gasesc linistea….cineva imi spunea ca problemele si bucuriile sunt aceleasi pentru fiecare, doar circumstantele difera. Imi e dor de toate vietile…caci ele imi amintesc de lumea aceea plasmuita de toate artele care pare cumva a se ridica deasupra realitatii noastre si nu reusesc sa o ating insa o simt, stiu ca exista. Teoria relativitatii, ea ma ajuta sa nu judec, cu ea inteleg ca viata mea este diferita insa in acelasi timp la fel, ca substanta, ca si toate celelalte, si toate se unifica in punctul comun ce le uneste, substanta si seva tuturor lucrurilor.
RăspundețiȘtergereAm şi uitat de vorbele astea celebre... Dar de crezut în ele n-o să uit niciodată.
RăspundețiȘtergere