Let's not forget that I love John Lennon very much...

John Lennon: God is a concept by which we measure our pain.
Ovidiu Pârjol: God is the only way we can redeem our pain. If not, pain would be an aberation in this "perfect" universe...
A human being can only suffer a limited amount of pain. But sometimes a human being can endure much more, in defiance of any reasonable limit...I think this can only happen if there is a God to redeem everything...I think that if someone can understand, for example (http://memorialul-durerii.blogspot.com/), the suffering of the anti-communists in Romania...well...as I already said, God is my "limit"...I can only conclude that a "normal" human, without faith in something or someone who can redeem, can't endure so much pain...I can't assume the world to exist without God anymore...I did this so many times...but now...I discover that I can't do it anymore...I don't understand why...pain is not a concept as God is not a concept...not for me...not anymore...God is my "limit"...God is my "delusion"...God is my "aberation"...God is the most "unnatural" (you "easy" nature defenders, always very well justified...) thing inside me...I want to be unnatural...yes, I WANT to defy this "cold" universe with music...with a God who might not exist...yes with this God I defy the world...

Nothing of which exists matters in the end, what really matters is what you WANT to imagine and what you WANT to exist...

If music exists, God exists...and He is as close and "personal" and intimate to me as is, for instance, the second theme from the first movement of the first Brahms Op. 120 viola and piano sonata, or the fourth variation from the third movement of the second Op. 120 sonata...or...or...or...I can't imagine otherwise...God is my "limit"...there is something above us all, and it's not only some fucked up extraterrestrial (that too), but music...God...music...without music everything is just chemistry...yes, we can understand quantum mechanics...but when you love music and music loves you back...that is BEYOND ANY UNIVERSE whatsoever, beyond any reason to be...

Hypocrisy "reinforced"!

Oricum tot ceea ce fac e vanitate. Prin urmare îmi apare cu atât mai hilar să încerc să fac lucrurile să pară altfel. Celibidache...Bruckner...starea „fără timp”...muzica, mod de existență al universului...totul este vibrație...atomii stau așezați, se ordonează după vibrație...Ideea lui Cioran că muzica este universul, iar universul doar o oglindă a muzicii...universul fără sens atâta timp cât nu ar exista muzica...toate astea capătă din ce în ce mai mult sens până și în fizică (String Theory)...Universul există datorită muzicii...totul se poate traduce în frecvențe...Ce frumos pare...dar ce sec în același timp...parcă în loc să văd Simfonia 9 a lui Beethoven văd intestine...Nu înțeleg de ce sunt așa de sceptic cu știința...de ce am tot timpul senzația inexplicabilă că știința nu va reuși niciodată să dea anumite răspunsuri...deși nu pot argumenta...nu pot arăta failibilitatea științei decât raportat la un timp anume, un timp dat...dar NU în sens absolut...în sens absolut există o infinitate de argumente în favoarea științei...în favoarea unui progres științific nelimitat...și totuși îmi este așa de greu să mă las doar pe mâna inteligenței, a bunului simț elementar, a logicii...Îmi place foarte mult cum explică Celi diferența dintre repetiție și concert...dintre încercarea rațiunii de a ordona la repetiție...și despre momentul când „se întâmplă” muzica...este dincolo de rațiune...dincolo de orice definire posibilă...Zice pe de o parte că muzica nu e posibilă fără ordine...dar spune apoi că muzica e dincolo de ordine...că nu are legătură cu logica...și mai spune că în început este sfârșitul și în sfârșit începutul...ASTA ÎNSEAMNĂ SENS! ASTA ÎNSEAMNĂ MUZICĂ! Nimic nu se întâmplă doar așa, la hazard...Și mai spune că în momentul când trăiești experiența muzicii cu adevărat, ești deodată incredibil de activ și incredibil de pasiv...nu „faci” nimic, ci „lași” să evolueze, să se „întâmple”...așa e...parcă ești tu cel care cântă, și în același timp parcă nu cânți tu...parcă preia cineva controlul...Dacă știu ceva apăi știu că eu fără muzică nu aș putea trăi...orice ar fi...orice mi-ar zice cineva cum că există viață fără muzică eu nu pot crede...pentru mine viața = muzica...altfel, orice altceva e degeaba...universul e degeaba fără muzică...